Black Friday în România s-a transformat într-o prostie.
Consider că Black Friday ar trebui să fie Black Friday și nu un fel de piață online unde toată lumea face ce vrea. Dacă tot am copiat această „sărbătoare” de reduceri din țările străine atunci să procedăm ca și ei. Magazinele online de la noi s-au transformat în prădători și nu mai pun preț pe specificul acestei sărbători. Pentru ei „Vinerea neagră” este doar o strategie de a face profit uriaș peste noapte.
Ideea acestei sărbători era ca magazinele să scoată un profit mai mic decât într-o zi obișnuită și să pună accent mai mare pe reduceri și pe mulțumirile clienților. S-a întâmplat acest lucru inițial, atunci când eMag a adus pentru prima dată în România această sărbătoare. Normal, Black Friday se sărbătorește pe 28 octombrie și nu mai devreme așa cum procedează mai marile magazine de la noi.
Cum ar trebui să fie Black Friday și cum e de fapt?
Black Friday (VINEREA Neagră) trebuie să fie VINEREA, în data de 28 octombrie și să țină doar o zi. Cum eMag a adus această sărbătoare la noi în țară tot eMag a și distrus-o. Dacă au început furarea startului Black Friday și celelalte magazine au început să trișeze. Dacă eMag poate susține acest eveniment mai devreme Altex de ce n-ar face acest lucru?
Astfel s-a ajuns la distrugerea acestei sărbători. De exemplu Altex susține evenimentul de reduceri masive cu o săptămână jumătate mai devreme. În plus, la ei „Vinerea” Neagră începe de Joi și ține trei zile. Practic nu se mai ține cont de nimic specific acestei sărbători.
Nici reducerile nu mai există
Până și de reduceri mai marii online-ului și-au bătut joc. Ei umflă prețurile produselor cu câteva săptămâni înainte iar de Black Friday le taie pentru a da impresia de reducere. Prețul unui produs poate fi mai scump de Black Friday decât într-o zi obișnuită. Tocmai din acest motiv trebuie să verificăm prețurile înainte de a cumpăra.
S-au pierdut lucrurile frumoase
Din cauza celor scrise mai sus s-au pierdut lucrurile frumoase. Acest eveniment devenise foarte așteptat însă cel mai probabil clienții s-au plictisit de aceste românisme. Eu unul m-am plictisit iar dacă o să achiziționez ceva de Black Friday atunci va fi pe 28 octombrie (asta dacă vor mai exista magazine care să susțină atunci această sărbătoare). Dacă fiecare magazin are reduceri în zile diferit și concurența a dispărut.