Alina si picii ei incepe la TVR 1
TVR 1 va difuza o noua emisiune numita Alina si picii ei, cu premiera in Ajunul de Craciun. Emisiunea va fi prezentata de Alina Sorescu care ii va avea alaturi pe copiii din trupa Picii lu’ Soreasca iar in fiecare emisiune va fi invitat un artist.
In Ajunul de Craciun, emisiunea va avea premiera de la ora 16:15 iar invitata emisiunii va fi Paula Seling, alaturi de care Alina Sorescu s-a lansat la acelasi festival in 1996. Din 9 ianuarie 2021, emisiunea va continua in fiecare sambata, de la ora 11:00.
Noua emisiune Alina si picii ei este o emisiune pentru toata familia care promoveaza creativitatea copiilor intr-un mod educativ oferind si adultilor posibilitatea de a vedea din nou ce inseamna sa fii copil.
Alina Sorescu a mai colaborat cu Televiziunea Romana, fiind prezentatoarea emisiunii Tonomatul DP2, difuzata de TVR 2.
Alina Sorescu si trupa de muzica Picii lu’ Soreasca au fost invitati in trecut in emisiuni cunoscute precum OanAPP Show (TVR 2), Neata, cu Razvan si Dani (Antena 1), Cu capu’n zori (TVR 1), Vorbeste lumea (Pro TV), Teo Show (Kanal D), Star Matinal (Antena Stars) sau Rai da’ buni (Antena Stars).
Alina Sorescu si-a inceput cariera de cantareata inca de mica, in 1999 (la doar 13 ani) avand deja turnee in mai multe tari din Europa, promovand primul ei album numit Voi fi o stea. De atunci, a mai scos 4 albume: Alina (2000), In fata ta (2001), Vrei altceva (2002) si In al 9-lea cer (2004).
Alina si picii ei incepe la TVR 1
Ulterior, Alina Sorescu a debutat in televiziune tot la TVR 1, fiind co-prezentatoare a emisiunii Ploaia de stele. A prezentat si alte emisiuni precum:
- Vacanta in stil mare
- Ora fara catalog
- Miss Plaja
- Matinal de vacanta
- Imprevizibilii
- Tonomatul de vacanta
Cantareata a infiintat si o scoala de muzica pentru copii cu varsta de maxim 11 ani, Atelierul de Muzica Picii lu’ Soreasca.