Informatii partajare / share cont Netflix
Platforma de streaming Netflix trimite mesaje de informare privind partajarea parolelor si a conturilor cu prieteni sau cu familia, in situatiile in care pe acelasi cont este mai mult de un profil. Conform BBC, anumiti utilizatori Netflix din Marea Britanie au avut afisat pe ecranul dispozitivului un mesaj in limba engleza care ar fi tradus dupa cum urmeaza: Daca nu locuiti cu proprietarul contului, pentru a viziona in continuare aveti nevoie de propriul cont.
Un reprezentant al platformei a declarat pentru BBC ca acest mesaj este un test pentru a se asigura ca persoanele care folosesc acel cont sunt autorizate sa foloseasca contul respectiv Netflix. Cu alte cuvinte, exista posibilitatea ca persoanele care detin un cont pe platforma Netflix sa poata folosi acel cont doar impreuna cu membrii familiei din aceeasi locuinta. Reprezentantul Netflix a mai mentionat ca inca nu este o decizie sigura care sa se aplice la nivel global.
Netflix doreste verificarea numarului de utilizatori care nu sunt eligibili pentru utilizarea platformei, deoarece nu se stie exact cati utilizatori folosesc acest serviciu conform termenilor si conditiilor.
In acest moment, folosind cel mai mare abonament Netflix (Premium) putem configura 4 profile care pot fi utilizate de membrii familiei. Conform termenilor si conditiilor Netflix, acest serviciu poate fi utilizat doar pentru uz personal si necomercial, neputand fi distribuit altor persoane din afara locuintei. Dreptul asupra continutului Netflix este acordat abonatului intr-un mod limitat si netransferabil.
Toate platformele de streaming cunoscute permit utilizatorilor sa creeze mai multe profiluri in cont dar in termeni si conditii avem mentionat ca aceste profile pot fi create si folosite doar de membrii familiei titularului de cont.
Cele mai cunoscute platforme de streaming care permit crearea mai multor profile pe un cont in Romania sunt Netflix si HBO Go. Alte platforme care nu s-au lansat inca la noi si care permit crearea mai multor profile pe un cont sunt Amazon Prime sau Disney+.
Nu avem informatii daca au fost efectuate astfel de teste si in Romania, daca ati primit un astfel de mesaj puteti lasa un comentariu in sectiunea de mai jos.
Informatii partajare / share cont Netflix
In 2020, Netflix a mai achizitionat 37 de milioane de abonati, ajungand la un total de 200 de milioane de abonati in intreaga lume.
Platforma Netflix ofera 3 tipuri de abonamente care pot fi utilizate cu urmatorul numar de dispozitive:
- Basic – 8 euro pe luna – 1 dispozitiv calitate SD
- Standard – 10 euro pe luna – 2 dispozitive calitate HD
- Premium – 12 euro pe luna – 4 dispozitive calitate 4K
Netflix ofera un continut variat, pe platforma putem gasi numeroase filme si seriale cunoscute dar si continut original Netflix. Platforma are continut pentru toti membrii familiei, atat pentru adulti cat si pentru copii.
O alta noutate observata recent pe platforma Netflix (cel putin pe televizoarele Smart) este faptul ca atunci cand urmarim un film sau un serial si dorim sa vedem cat timp a mai ramas de vizionat din film sau serial vom vedea in coltul din dreapta sus scris numele serialului/filmului, numarul sezonului si numarul episodului.
Pana recent, aceste informatii puteau fi vizionate doar inainte de a selecta play sau daca puneam pauza.