Telefoane si stick-uri 3G Digi care nu functioneaza – Ce facem?
Anul trecut, Digi a renuntat la reteaua 3G in toata tara, ramanand doar cu retelele 2G, 4G si 5G. In urma acestui lucru, mai multi abonati si-au exprimat nemultumirea ca anumite echipamente nu mai functioneaza (telefoane mobile, stickuri, telefoane fixo-mobile sau alte echipamente), aceste dispozitive functionand doar in reteaua 3G. Digi a oferit o perioada lunga de timp doar echipamente 3G (telefoane mobile, fixo-mobile si stickuri). Bineinteles ca dupa dezafectarea retelei 3G, aceste dispozitive nu au mai functionat, ramanand fara semnal.
Daca va intrebati ce puteti face in aceasta situatie, in primul rand trebuie sa stiti ca dispozitvele respective nu mai pot fi folosite in reteaua Digi daca functioneaza doar intr-o banda 3G. In plus, majoritatea acestor echipamente sunt codate in reteaua Digi, deci nu pot fi folosite in alte retele.
In functie de vechime, anumite echipamente au ramas in posesia clientilor fara a plati ceva suplimentar iar intr-o astfel de situatie, nu trebuie sa facem nimic pentru a renunta la echipamentul respectiv. Insa, in cazuri mai noi sau in cazul in care abonamentul s-a prelungit, e posibil ca echipamentul detinut sa fie tot in custodie sau chiar sa avem perioada contractuala pentru el.
Aceste echipamente au fost oferite (majoritatea) in custodie, fara a plati un abonament lunar, depinzand de serviciile fixe si abonamentele detinute insa stickurile si telefoanele fixo-mobile s-au oferit si cu abonament lunar.
Asadar, daca avand in vedere ca nu mai pot fi folosite aceste dispozitive, putem solicita rezilierea abonamentului la Digi si returnarea echipamentului (daca este in custodie). Este indicat sa sunam la relatii cu clientii Digi (0314004414) inainte de a ajunge la sediu pentru reziliere, pentru a verifica daca echipamentul este in custodie si trebuie predat sau daca a ramas abonatului.
Totusi, daca se doreste utilizarea in continuare a serviciului respectiv (util in special in cazul in care nu se plateste abonament), putem utiliza cartela intr-un alt dispozitiv 4G. In cazul in care nu functioneaza, trebuie sa sunam la relatii cu clientii DigiMobil (0314007777) pentru a verifica daca SIM-ul este activ si daca serviciul 4G este activ sau se poate activa.
Telefoane si stick-uri 3G Digi care nu functioneaza – Ce facem?
In prezent, toate abonamentele Digi se platesc insa in trecut foarte multe servicii erau oferite in custodie, in unele cazuri abonatii primeau cate 4 abonamente DigiMobil asociate serviciilor fixe, fara a plati abonamente pentru ele + stick 3G. Telefoanele fixo-mobile (aratau la fel ca telefoanele fixe insa functionau cu cartela SIM) se ofereau in zonele rurale fiind utile datorita receptiei decente pe care o aveau (aveau antena exterioara).
Printre modelele de stickuri 3G Digi care nu mai functioneaza putem mentiona:
- Huawei: E1550, E156G, E1750, E220, E173, E3131
- ZTE: MF100, MF110, MF190, MF667, MF195E, 710M
- Tehsino E1M
In ceea ce priveste modelele de telefoane doar 3G oferite de Digi, cele mai multe au fost Huawei U1000S, acele telefoane mici, negre, cu butoane.
Ulterior, Digi a oferit si modemuri/hotspoturi 4G. In prezent, oferta DigiNet Mobil nu mai este afisata pe site-ul Digi pentru persoane fizice ci doar pentru persoane juridice.
Retelele vechi incep sa dispara, atat Digi cat si Telekom au renuntat la reteaua 3G iar toti operatorii mari din tara ofera abonatilor posibilitatea de a utiliza reteaua 5G. Dezafectarea retelei 3G a fost efectuata si de alti operatori mult mai mari din afara tarii, atat din Europa cat si din SUA.
Facem upgrade. Ducem inapoi modem-urile oricum oferta de 10gb nu mai este utila. mai bine de bani acesti iti ei un abonament de 2Euro si ai 50 de gb net.
Eu toate telefoanele 3 g leam vândut pe olx
Daca au ramas la 2G 4G de ce nu au semnal/funcționează în toată tara,testat personal lângă antena rural,și încă 2 antene din zona,semnal full,și nu pot initia apel, internet slab la viteza,nici call center nu au a stiut sa dea explicații,poate înțeleg de-aici ceva,mulți clienți sunt dezamăgiți după ce au trecut la ei!