Cum urgentam instalarea serviciilor fixe si care este termenul maxim de instalare la RCS – RDS / Digi, Telekom, UPC, Orange si Akta

Una dintre cele mai mari probleme ale operatorilor de servicii fixe din Romania reprezinta timpul de instalare, de aceea vom detalia in acest articol cum putem urgenta instalarea serviciilor fixe de cablu tv, antene satelit, internet, telefonie fixa si care sunt termenele de instalare la Digi, Telekom, UPC, Orange si Akta.

Desi operatorii de telecomunicatii investesc resurse in oferte si in semnarea a cat mai multe contracte, de cele mai multe ori sunt depasiti (in special atunci cand sunt oferte avantajoase) de numarul de contracte si de cererile de instalare astfel incat deseori ajungem sa asteptam saptamani, ba chiar luni pentru instalarea unor servicii.
Cum urgentam instalarea serviciilor de cablu tv, internet si telefonie fixa si care este termenul maxim de instalare la RCS – RDS / Digi?

Digi Romania este una din cele mai problematice companii cand vine vorba de instalarea serviciilor. Numarul mare de abonati (si in crestere) combinat cu eterna lipsa de echipamente de pe stoc fac ca instalarea sa dureze uneori, in cele mai ghinioniste cazuri, chiar si luni de zile.
Putem urgenta instalarea serviciilor RCS – RDS (Digi) prin una din urmatoarele modalitati:

  • sunam la serviciul de relatii cu clientii RCS – RDS (Digi) la numarul 03xx400401 (unde xx este prefixul judetului) pentru servicii prin cablu sau la numarul 0314004000 pentru antene Digi tv satelit;
  • completam formularul online de pe site-ul Digi Romania;
  • facem o sesizare pe pagina de Facebook Digi Romania;

Cum urgentam instalarea serviciilor fixe si care este termenul maxim de instalare la RCS – RDS / Digi, Telekom, UPC, Orange si Akta

La Digi, cele mai frecvente motive care ne-au fost reclamate din cauza carora nu s-au instalat serviciile Digi au fost:

  • lipsa echipamente de pe stoc (lipsa antene satelit, lipsa decodoare pentru instalare, lipsa unor echipemente de retea – ONT/switch-uri);
  • efectiv redus al echipelor de instalare (de exemplu, sunt zone in care 1-2 echipe de instalare sunt pe un judet intreg);
  • lipsa retea in zona – desi contractele se semneaza la nivel de localitate, pot exista zone in care RCS – RDS inca nu au ajuns cu reteaua, de exemplu zone indepartate de la marginea localitatii, strazi in care sunt putine case la distanta foarte mare, etc.; in astfel de cazuri, de obicei se constata ca nu este retea si nu se poate face instalarea dupa ce semnam contractul, atunci cand ajunge echipa de instalare in zona.

Termenele de instalare servicii la RCS – RDS sunt:

  • la bloc, maxim o saptamana;
  • la casa, maxim 3 saptamani;
  • termen contractual maxim de instalare a serviciilor, la nivel general, maxim 90 de zile;

Desi aceste termene mi-au fost transmise personal de catre un reprezentant RCS – RDS din sediu, termenul contractual este de maxim 90 de zile. Un termen mare, insa reprezentantul Digi a incercat sa ma convinga ca nu dureaza atat aproape niciodata instalarea.

Cum urgentam instalarea serviciilor de cablu tv, internet si telefonie fixa si care este termenul maxim de instalare la Telekom?

Telekom, compania cu cea mai veche infrastructura de telecomunicatii, a inceput sa aiba mai putine probleme cu instalarea serviciilor din cauza ca le-au scazut numarul de abonati.

Insa, daca totusi avem probleme cu intarzierea instalarii serviciilor fixe, avem urmatoarele modalitati prin care putem urgenta instalarea:

  • apel la numarul 1234 – serviciul de relatii cu clientii Telekom;
  • formular online pe site-ul Telekom;
  • sesizare pe pagina de Facebook Telekom Romania;

Termenul maxim de instalare si activare a serviciilor Telekom este de 30 de zile de la semnarea contractului.

Cum urgentam instalarea serviciilor de cablu tv, internet si telefonie fixa si care este termenul maxim de instalare la UPC?

Pentru clientii neinstalati, acestia pot contacta serviciul de relatii cu clientii UPC prin una din urmatoarele modalitati, in vederea urgentarii instalarii:

  • Apel la numarul 0311000872;
  • formular online pe site-ul UPC;
  • sesizare pe pagina de Facebook UPC Romania;

UPC are o optiune de instalare in urgenta astfel incat, contra unei taxe de 124 de lei cu tva inclus, putem solicita instalarea serviciilor in a doua zi lucratoare de la semnarea contractului. O optiune utila insa cam scumpa din punctul meu de vedere, la alti operatori sunt sanse destul de mari ca serviciile sa se instaleze in primele zile.

Termenul maxim contractual de instalare a serviciilor fixe UPC este de maxim 30 de zile de la semnarea contractului.

Cum urgentam instalarea serviciilor de cablu tv, internet si telefonie fixa si care este termenul maxim de instalare la Akta?

La Akta, putem sa contactam serviciul de relatii cu clientii Akta pentru a urgenta instalarea serviciilor fixe in felul urmator:

  • apel telefonic la numarul 0377778899;
  • formular de contact online pe site-ul Akta;
  • sesizare pe pagina de Facebook Akta Romania;

Termenul maxim de instalare cablu tv si internet Akta este de 17 zile lucratoare de la semnarea contractului.

Cum urgentam instalarea serviciilor de cablu tv, internet si telefonie fixa si care este termenul maxim de instalare la Orange?

Orange ofera servicii fixe prin infrastructura Telekom, in caz ca dorim sa-i contactam pentru a instala mai repede serviciile, o putem face in felul urmator;

  • apel la 300;
  • sesizare online pe site-ul Orange;
  • sesizare pe pagina de Facebook Orange;

Termenul maxim de instalare servicii fixe Orange este de 30 de zile de la semnarea contractului. In plus, la semnarea contractului se face o programare pentru instalare intr-o zi stabilita de comun acord.

De obicei la toate companiile de telecomunicatii se face o programare pentru instalare in prealabil, urmand sa ajunga echipa de instalare la programare. Insa, uneori se intampla ca echipele de instalare sa nu respecte acel termen sau sa ne contacteze ei direct din teren cand ajung, fara sa avem o programare facuta in prealabil.

Pentru orice problema, fie ca dorim sa urgentam instalarea serviciilor, pentru reprogramarea instalarii sau pentru a reclama ca nu a ajuns echipa de instalare, putem contacta serviciul de relatii cu clientii. Ei vor lua legatura cu echipele de instalare sau vor face demersurile necesare pentru urgentarea instalarii.

Cum urgentam instalarea serviciilor fixe si care este termenul maxim de instalare la RCS – RDS / Digi, Telekom, UPC, Orange si Akta

In general, instalarea serviciilor poate dura cu cateva zile mai mult in cazul in care semnam contractul printr-un agent de teren. Pana cand ajung contractele la sediu si pana sunt procesate va dura mai mult timp decat daca semnam contractul in sediu, acesta fiind operat pe loc de catre reprezentant.

Durata instalarii serviciilor fixe poate fi de la cateva minute (chiar si 10 minute inclusiv cu completarea actelor) pana la cateva ore, in functie de infrastructura pe care se instaleaza serviciile. De exemplu, in cazul in care este o instalare la bloc, prin cablu normal coaxial tras de pe casa scarii, unde deja au mai fost servicii in trecut, decat se testeaza acel cablu si atat, nu dureaza mai mult de cateva minute. Insa, daca este o instalare pe fibra optica la casa, unde este distanta mare de la stalp in casa, se mai fac si cateva suduri de fibra destul de complexe, instalarea poate dura chiar si 2-3 ore. Este bine sa stim aceste lucruri pentru a stii cat ne invoim de la serviciu atunci cand este cazul si sa stim sa nu stresam instalatorul sa lucreze mai repede (ca orice om, cu cat este mai nervos cu atat face o treaba mai de mantuiala).

In cazul in care aveti probleme cu instalarea serviciilor (materiale de instalare facturate, intarzierea instalarii, servicii neinstalate, etc.) lasati un comentariu, mentionand inclusiv la ce operator ati semnat contractul.

LASAȚI UN MESAJ

Introduceti comentariul
Introduceti numele

Toate comentariile sunt aprobate manual iar cele care incalca regulile vor fi eliminate.

637 COMENTARII

  1. Am facut contract pentru Tv-Internet,cu cei de la RDS, mi-au zis ca in max 1 saptamana vin si instaleaza,iar acum dupa 2 sapt imi spun ca trebuie sa suplimenteze pe stalp un post si ca termenul conform contractului,este de 90 de zile. Mentionez ca stau aproape de centru orasului Pitesti,la casa, deci nu ar fi o problema. Este nebunie curata !!!! Daca stiam ,nu mai faceam la ei abonamentul.

    • Durata maxima in care se poate face o instalare este 90 de zile. Din cate stiu chiar daca dvs ati semnat contractul cu ei si serviciile nu au fost instalate ( nu v-au conectat la internet si tv) atunci dvs puteti renunta oricand la acel contract semnat. Contractul intra in vigoare in ziua cand va conecteaza la retea. Daca doriti sa va abonati la alt operator o puteti face orcand cu conditia sa ii sunati pe cei de la Relatii Clientii Digi si sa le spuneti ca renuntati la instalarea servicilor.

    • Este o problema tehnica, neasteptata, care necesita mai mult timp de instalare, nu inteleg ce e asa nebunie curata. Se poate intampla la orice operator. Puteti anula oricand contractul daca nu doriti sa mai asteptati.

  2. Buna ziua!Va contactez cu speranța ca voi găsii o rezolvare la problema mea.Părinții mei încearcă de câteva luni sa se racordeze la rețeaua de televiziune -internet digi, dar de fiecare data primesc un alt raspuns.Situația este in felul următor:este o casa izolat undeva la 250 de metri de rețea.Colegii care au venit in teren au invocat mai multe motive pentru a nu realiza racordarea ultimul fiind ca distanță este de 350 de metri.Menționez ca de la strada principala pana la casa noastră sunt stâlpi de la rețea de energie electrică.Cum credeți ca putem ajunge la ovrezolvare? Dacă este nevoie sa plătim ceva extindere de rețea suportam asta nu este nici o problema.Va mulțumesc anticipat și sper ca îmi puteți fii de ajutor.O zi buna!

    • Buna seara,
      Va recomand sa faceti o sesizare online catre Digi in care sa mentionati ca sunteti de acord sa suportati costurile pentru extinderea retelei, eventual ca sunteti dispusi sa faceti abonament business (nu este diferenta foarte mare fata de cel pentru persoana fizica).

  3. Buna ziua,
    Sunt administratorul asociatiei **** din strada * nr. * Brasov cod fiscal *****- client cu codul client *****.
    In luna aprilie am solicitat la dumneavoastra cu adresa scrisa montarea de fibra optica in blocul de la adresa de mai sus. S-a deplasat la fata locului un reprezentant de la departamentul tehnic a vizualizat blocul si urma sa primim niste variante tehnice de montaj pentru ca proprietarii nu ar fi dorit sa fie afectati peretii de pe hol. Nici pana astazi 12.07.2022 nu am primit aceste propuneri tehnice si nici nu s-a rezolvat doleanta abonatilor dumneavoastra in numar de 72 apartamente de a beneficia de fibra optica. Doresc sa luati acest mesaj ca reclamatie pentru ca vad ca desi intre timp am mai vorbit cu diversi angajatii ai dumneavoastra si ni s-a promis ca vom primi un document de raspuns scris sa il putem discuta cu proprietarii acest lucru nu s-a intamplat. Nu este posibil ca in trei luni de zile sa nu prmim raspuns scris macar. Proprietarii solicita comitetului executiv si administratorului sa se adreseze Protectiei consumatorului. Consideram totusi ca veti gasi o rezolvare cat mai urgenta a acestei situatii.
    Cu consideratie – administrator asociatie *****

  4. Buna ziua!

    Am un contract incheiat pentru servicii de internet si televiziune pentru o pensiune de pe data de 13.10.2021, la doua saptamani intr-o zi de vineri am fost sunat ca se face instalarea, am intrebat daca au si fibra necesara pentru ca cel mai apropiat punct de unde se poate aduce fibra la noi este la 1km distanta, moment in care am reprogramat pentru luni, adica la doua zile distanta si nici pana-n prezent (05.01.2022) nu au ajuns. Precizez ca mi-am asumat cheltuiala cu fibra, bineinteles cu montajul autorizat al celor de la RCS. Am sunat, intre timp, de trei ori la call center si am primit de fiecare data promisiunea ca se va face ”in cel mai scurt timp”, acesta a fost exprimarea insa cel de al treilea sunat nu a putut sa defineasca acest ”cel mai scurt timp”. Am vorbit de nenumarate ori cu reprezentantul lor care se ocupa de persoane juridice, am convoririle din whatsApp cu el, am fost de doua ori la sediul din Buzau si nimic. Am fost lasat fara servicii de sarbatori, ceea ce pentru o pensiune este foarte neplacut. In momentul de fata sunt dezarmat si chiar nu mai stiu ce sa fac?

  5. Am făcut un contract în data de 30 -10 -2021 la r.d.s.pentru instalarea cablu TV.Nu au venit și nici nu au binevoit a-mi da un răspuns concret.Chiajna,str.*,nr*.ap.☆☆,sc.☆☆,etc…

  6. In data de 16.06.2021 am incheiat un contract ptr racordarea la tv si internet la un apartament situat in oras Navodari str. * nr.* Complex ** bloc.* et.* apt.* jud. Constanta. Avand in vedere ca pana la aceasta data nu s-a efectuat racordarea, fiind astfel nevoit sa caut alt operator, solicit rezilierea contractului care de fapt nu a intrat in vigoare prin neracordare.

  7. Buna ziua!
    Am încheiat un contract pe data de 12.05.2021 și până astăzi nu mi-au fost instalate serviciile. Rog remedierea situației urgent!

  8. Buna ziua , am contract cu dumneavoastra din data de 20.04.2021, insa nu s-a prezentat nimeni la locatie pentru a instala serviciu de internet si televiziune .
    In momentul in care am incheiat contract cu dumneavostra ,am fost sfatuita sa inchid contractul cu operatorul initial ,ceea ce sa si intamplat .
    In acest moment sunt fara serviciu de internet si televiziune la adresa ,au trecut 60 de zile si nu ma contactat nimeni pentru a programa intalnirea cu echipa tehnica ,
    Rog suport si urgentare pentru a se instala cat mai repede serviciile la adresa : Bacau , Magura , sat Crihan , strada * , Nr * .
    Va multumesc , asatept raspuns la solicitarea mea

  9. din data de 02.04.2021 astept sa vina cineva sa instaleze cablu TV. Mi s-a spus ca e o problema tehnica (adica trebuie instalat o cutie pe stalp). Am tot sunat timo de o luna pentru aceasta problema si tot se spune ca ma va suna cineva si se va rezolva problema. Pana la aceasta data nu m-a contactat nimeni. Cat mai trebuie sa astept…

    Va rog daca se poate sa m-i se dea un raspuns, cand vor se va instala cutia.
    Va multumesc!

  10. Buna ziua,
    Am incercat sa imi instalez internet si teviziune prin fibra optica de la Digi si Orange Tulcea iar personalul de la ambele companii ma lovesc cu replica,nu avem cabluri puse la aceasta adresa iar costul de instalare este prea mare,ne pare rau la revedere.

    Stau la bloc iar strada pe care locuiesc este o artera principala a orasul,adica babadag,pana acum nu am facut nici un contract am doar discutat online si telefonic cu ambii distribuitori si pana acum am rezolvat nimic.
    Ce as putea face ?

    • Orientati-va catre alt furnizor daca cei 2 furnizori nu au retea de fibra optica la adresa dvs. Pentru tv aveti la dispozitie antena de satelit pentru internet nu stiu ce sa va sfatuiesc.

      • Ok dar ce alti furnizori mai sunt inafara de..,UPC care nu au oferte sau instalatii cu fibra optica,cei de digi care par complet neinteresati sa vina in zona mea cu instalatiile desi stau in mijlocul orasului, orange-ul care se comportat cam la fel ca digi, telekomul care foloseste aceleasi instalati de fibra optica ca orange.
        Mai exista vre un alt furnizor ?

          • O sa le trimit o cerere si celor de la telekom, desi nu par sa aiba nici ei acoperire pe zona mea

          • Am primit un astfel de formular de la digi acum catava saptamani, dar mi am zis ca nu are rost sa l mai completez dupa ce au venit 2 tehnicieni de la digi care mi au spus ca in apartamentul meu nu se pot faci instalați cu fibra optica chipurile pentru ca nu mai este loc de montarea de cabluri noi prin interiorul pereților din cauza cablurilor coaxiale pe care le am deja instalate.

            Credeti ca o s ai convinga sa instaleze cablurile astea pe undeva daca strang semnaturile de la oameni ?

          • Daca nu este loc prin pereti inseamna ca e nevoie de acord pentru a trage cablurile pe exterior. Asociatia e de acord cu asa ceva? Digi nu va face asta cat timp nu exista un acord scris semnat de asociatie. Aici nu e vorba de convins angajatii Digi, scopul companiei e sa faca bani, adica sa semneze contracte si sa instaleze clienti insa au nevoie de o solutie tehnica din cauza careia sa nu existe reclamatii ulterior.
            Inteleg ca e cablu coaxial prin pereti, la ce e folosit, de catre ce companie? Daca nu e folosit de nicio companie, angajati pe cineva sa scoata cablurile respective (angajatii Digi nu vor face asa ceva) si in felul acesta le faceti loc sa traga fibra.

          • In prezent am un abonament prin cablu de la UPC de 500 mbps download/25 mbps upload si televiziune hd de la ei,totul prin cablu

            Iar in prezent nu stiu daca asociatia este deacord cu tragerea cablurilor prin exteriorul peretilor pentru ca nu am vorbit cu cineva din asociatie.

          • Asta zic, ca trebuie discutat la Asociatie deoarece pe cei de la Digi nu i-ar interesa cum ar fi cablurile trase daca nu ar putea exista probleme dupa. Insa, mereu se gaseste cineva sa se planga ca nu sunt cablurile aranjate cum trebuie pe casa scarii.
            Din punctul meu de vedere, s-ar putea trage si separat prin pat cablu insa asta ramane de discutat cu Asociatia, ei oricum ar fi trebuit sa semneze un acord cu Digi pentru a instala serviciile in blocul respectiv.

          • Am decis sa analizes intai propunerea cu scoaterea unuia din cablurile prezente in cutia splitarului,si ca sa vezi am descoperit un cablu complet taiat deconectat de la splitter este folosit pentru nimic, tot ce face este sa ocupe spatiu (ocupa o conducta cam de 1.5 cm spre 2 cm in largime )
            Acum ma intreb daca este posibil de scos cumva,

            Iar daca poate fi scos,ma intreb daca va fi suficient spatiu eliberat pentru as instala cei de la digi cablurile cu fibra optica,de cate cabluri este nevoie pentru internet plus televiune ?

          • Dupa ce va fi scos, cei de la Digi trebuie sa verifice din nou daca se poate construi retea in bloc in aceste conditii.

          • Cand am intrebat acum cateva saptamani daca au acoperire pentru internet si tv prin fibra,cine se ocupa cu pagina de facebook digi din orasul meu mi a zis ca la scara mea au acoperire pentru internet dar nu pentru televiziune,

            Acum daca ma gandesc putin,ma cam baga in ceata replica asta,daca toate merg printr un singur cablu de fibra,si au acoperire pentru internet, atunci nu ar avea acoperire si pentru tv ?

          • Repet Daca digi are retea de fibra optica la dvs in zona atunci pe un singur fir va vor oferi internet si cablu tv. Dar cred ca v-a mintit persoana care a zis ca la dvs in zona va pot oferi doar internet.

          • Nu functioneaza neaparat toate printr-un singur cablu. In zonele in care exista FTTHv2, se furnizeaza cablu tv tot prin fibra optica insa sunt zone cu retea de fibra optica mai veche prin care se furnizeaza doar internet si telefonie fixa prin fibra optica iar cablul TV se trage separat. Deci, probabil informatia oferita e corecta.

  11. In atentia domnului director tehnic *****
    Stimate domn, Ma numesc Emil, locuiesc in Cartierul *, str.* nr.* sector *, am incheiat un contract de furnizare servicii la data de 20 noiembrie 2020. Am fost anuntat ca pe data de 05.04.2021 o echipa va face instalarea. Echipa a constatat ca exista probleme si a amanat instalarea. De atunci, in zona au fost facute 4 instalari, una chiar pe strada mea. Doresc sa-mi comunicati daca veti respecta contractul cu nr.*****/27.11.2020 si sa-mi dati o data rezonabila de instalare. Va multumesc

  12. Bună seara! Pe 05.04.2021 am sunat la RDS pentru a face un contract. Mi s-a spus sa le trimit o poza prin email cu actul de identitate pentru a completa contractul. A doua zi mi-au trimis contractul prin pdf, de atunci nu m-au mai contactat nimeni.
    Întrebarea este, trebuie sai sun eu sau sa i mai aștept sa ma contacteze ei?

    • Buna seara,
      Trebuie sa trimiteti contractul semnat olograf pe e-mail sau fax, era obligatia agentului cu care ati discutat sa va informeze pas cu pas ce trebuie sa faceti si din cate stiu, ei fac acest lucru.

  13. Bună ziua!Avem abonamente la Digi atât eu cât și soțul meu fapt pentru care m-am gandit sa ii aduc în sistem și pe părinții mei.Acestia fiind de 79 respectiv 79 de ani,m-am gândit să le fac eu contract. Zis și făcut, mă prezint la agenția din Dej unde mi se întocmește un contract pe care mă pune să il semnez pe o tabletă mică fără să il pot citi,iar la întrebarea când voi beneficia de servicii mi s-a spus că voi fi contactată curând pentru programare și instalare.Toate bune, cerere de reziliere la vechiul abonament si astept.Prima programare 11.02 ora 12-15.Așteptăm la locație cu multă nerăbdare,nu se prezintă nimeni.Doar părinții s-au bucurat ca am stat mai mult timp cu ei! A doua programare 16.02 ora12-15.Vine un domn drăguț, studiază cazul și pleacă,cică nu au destul cablu si o să vină altă echipă care trebuie să mai aducă cablul distanță de vreo 3 case(a fost verificată zona înainte de întocmirea contractului și ambii vecini alaturati au serviciu digi).Stop joc.Am început cu reclamații deoarece perioada de reziliere cu cealaltă firmă a trecut și urma să se închidă serviciile.Ceea ce s-a întâmplat dar spre norocul meu am reușit să mai prelungesc cu încă o lună contractul vechi. Am început să mă relaxez (mare greșeală) crezând că mai am timp. Reclamatii in continuare ocazie cu care aflu și eu că perioada de instalare a serviciilor cerute e de 90 zile. Șoc,iar am semnat ca directorii!Timpul trece ca nebunul!Alte reclamații in sfarsit o nouă programare!Mă relaxez,o să se rezolve situația!Programare in data de 25.03 ora 12-15.Mergem veseli la locație unde așteptăm și așteptăm. Mai ieșim la poartă. poate,poate!Nimeni și nimic.Nici macar un prieten nu a sunat,ce să mai zic de vreun reprezentant Digi. A inceput iar agitația. E sfârșit de lună și iar mi se închide contractul avut. Incerc să îl mai prelungesc cu încă o lună dar nu se mai poate. Primesc o ofertă cu un nou contract pe doi ani. Oare ce a crezut domnul ăla când l-am întrebat de vreo 4 ori de perioada de instalare?E bine că mai pot glumi dar situația este serioasă. După cum a-ti citit părinții mei au o vârstă la care nu pot să îi las fără telefon fix. Cu telefonul mobil nu se descurcă. Nu mai stiu ce sa fac. O să fiu nevoită să accept alt contract pe care nu-l doresc iar la contractul cu digi să renunț. De asemenea dacă ajung la această situație mă gândesc să mă adresez și la ANPC deoarece nu e normal să semnezi un contract pe o tabletă mică pe care o ține operatorul .Și nici nu e normal să îți iei liber de la serviciu ca să fi prezent la locație fără să vină nimeni.Cu tot respectul încă cred în Digi dar sincer,nu mai știu ce să fac!Sfaturi?

  14. La jumatatea lunii februarie 2021 am facut un contract cu DIGI pentru conectare TV+telefon fix in com. stalpu , jud. Buzau, Titular contract ****. Am solicitat in repetate randuri ca instalarea TV +cablu sa se realizeze sambata pentru ca eu locuiesc in Bucuresti si doar atunci ma pot deplasa la Buzau ….,,DAR NU AM PRIMIT NICI UN RASPUNS….
    Mentionez ca am fost sunat la incaputul lunii martie 2021 pentru pentru progamarea unei echipe …dar nu am renuntat la programare pentru ca era in cursul saptaminii si eu nu puteam ajunge la Buzau..
    Imi puteti comunica daca se poate sau nu efectua acesta instalare…In caz contra voi renunta la acest contract….
    tel. 07******

  15. IN DATA DE 10.03.2021 , AM TRANSMIS UN MESAJ INTRUCIT ECHIPA DE INSTALATORI AU VENIT LA DOMICILIU DAR NU AU FACUT INSTALAREA, MOTIVIND CA NU AU CASUTA PE STILP,AM REVENIT IN 11.03.2021 SI AM SOLICITAT O ALTA PROGRAMARE SA SE URGENTEZE INSTALAREA DEOARECE IN DATA DE 15.03. 2021 VOI FI DECONECTATA DE LA TELECOM,NU AM PRIMIT NICI UN RASPUN ,CE SE INTIMPLA CU DIGI ??, SUNT UN CLIENT NOU,ASA SERVIRE AVETI
    ROG URGENT REPROGRAMAREA PENTRU INSALARE SI SA FIU ANUNTATA

  16. Va rog frumos sa trimiteti pe cineva sa vina sa instaleze TV si internet deoarece am copii care fac ore online si am nevoie de internet
    A mai fost, nu trebuie trase cabluri ca sunt deja trase, trebuie doar modemul se la internet si sa ii de.a drumul. Imposibil asa ceva, aproape doua saptamani pentru asta? In c’è lume traim

  17. In ata de 02.03.2021 am incheiat un contract de furnizre tv si net ,am primit mesaj ca se instala in data de 05 .03 . In contract este prevazut cablarea cu fibra optica, nu sa cum au vrut sa ma branseze la un dispozitiv montat acun 8 ani.Am refuzat instalarea prin cablu tv.Intrebare, cand se face instalarea contractul fiind incheiat pe 02.03

  18. In data de 07. 02. 2021 am facut o solicitare la dumneavoastra pentru instalare televiziune +internet+portare numar si am discutat cu un reprezentant si am fixat in data de 04. 03. 2021 pentru bransament, de trei zile tot sun la sediu si imi spune ca vei fi contactat de la departamentul de instalare lucrul care am fost pacalit nu m-a contactat nimeni ,mentionez ca un reprezentant de la d-voastra a spus sa reziliez contractul cu o firma concurenta i-mi pun intrebarea ,,Oare sunteti seriosi ? Va rog sa ma contactati la nr. de tel. 07****** .Va multumesc!

  19. Buna ziua,
    Sunt client vechi al dumneavoastra (cod client *****), la serviciile de internet, cablu TV si mai nou Digit Mobil.
    Am o solicitare de instalare fibra optica, inca din Noiembrie 2020, in urma caruia am telefonat, pana acum, de mai multe ori, pentru a primi o informatie de rezolvare a acestei solicitari, dar de fiecare data am primit raspunsul, sa astept sa fiu sunat.
    In luna ianuarie 2021, am facut un upgrade, la Fiberlink 500, in ideea sa urgentez rezolvarea acestei solicitari, dar am primit in continuare acelasi raspuns.
    Va rog sa-mi transmiteti un raspuns la solicitarea mea, doriti, sunteti capabili, sa-mi rezolvati aceasta solicitare sau nu. Mentionez ca aveti trasa fibra optica in blocul in care locuiesc (Bucuresti, Sector *, Aleea **, Nr *, Bl. *, Sc *, Ap *).
    Functie de raspunsul dumneavaostra voi lua decizia de continuare a utilizarii serviciilor dumneavoastra.
    Va multumesc,
    Cu respect,
    Liviu D.

  20. Doresc conectarea la Digi TV+Net. Tocmai am renuntat la Orange. Am fibra optica. Ceilalti locatari au deja acces la sistemul Digi montat pe scara. Multumesc.