Mozilla Thunderbird – Cel mai bun client de e-mail.
După testarea mai multor clienți de e-mail am ajuns la concluzia că Mozilla Thunderbird este cel mai bun. Acest soft este unul complex, ce nu oferă doar facilitatea de a citi corespondența electronică de pe mai multe conturi cu un singur click ci și posibilitatea de a adăuga conturi de chat (exemplu Facebook Messenger) sau abonamente prin rss la site-urile la care utilizatorul este abonat.
La fel ca și orice alt client de mail, Thunderbird oferă posibilitatea creării unei agende cu contacte.
Din fericire, Mozilla Thunderbird este disponibilă pe o gamă largă de platforme precum Windows, Linux și MAC OS. În plus, softul cuprinde un număr impresionant de pachete lingvistice, din care face parte și Limba Română.
În acest client de mail mai există posibilitatea de a adăuga add-onuri, pe care le găsim pe site-ul oficial. În plus, tot pe site-ul oficial găsim și o gamă extinsă de teme, pentru a ne împiedica să ne plictisim de interfața acestui client de mail.
Mozilla Thunderbird se poate descărca gratuit de pe site-ul producătorului însă o puteți descărca și de aici apăsând butonul de „download” de mai jos.