Vlad – sezonul 4 va fi ultimul
Reprezentantii Pro TV au anuntat pe site-ul oficial informatii despre lansarea sezonului cu numarul 4 al serialului Vlad, acesta urmand sa fie ultimul sezon.
Recent au inceput filmarile pentru sezonul 4 al serialului Vlad, urmand ca primele episoade sa fie difuzate in toamna acestui an. Acestea sunt singurele informatii estimative privind data lansarii ultimului sezon insa vom actualiza acest articol atunci cand vom avea informatii suplimentare.
Serialul Vlad prezinta povestea lui Vlad Pop (personaj interpretat de Adrian Nartea), o poveste despre razbunare si iubire. Adrian Nartea a avut roluri si in alte productii precum La Bloc sau Queen & Country.
Acesta este unul dintre cele mai cunoscute seriale romanesti, obtinand si pe IMDB o nota buna, 8.3 din 923 de recenzii.
Serialul Vlad are trei sezoane si un numar total de 39 de episoade care pot fi vizionate integral atat pe Voyo cat si pe Pro TV Plus, ambele platforme online fiind detinute de Pro TV. Desi reprezentantii postului nu au mentionat cate episoade va avea sezonul 4 al serialului Vlad, avand in vedere ca primele 3 sezoane au avut cate 13 episoade, probabil si al 4-lea sezon va avea acelasi numar de episoade.
Vlad – sezonul 4 va fi ultimul
Acest serial a fost lansat in 2019 iar in distributie vedem si alti actori precum Olimpia Melinte (Bucuresti NonStop – 2015, Plansa – 2013, Cel Ales – 2015, moderatoarea emisiunii online Olimpiada Mamicilor), Emilian Oprea (De ce eu? – 2015, Caini – 2016), Monica Barladeanu (Francesca – 2009, Maternity Blues – 2011, a avut roluri mici si in serialele de succes CSI: Crime Scene Investigation si Lost) si altii.
Pe platformele online Voyo si Pro TV Plus putem vedea si Dincolo de Vlad, in cadrul acestui program sunt difuzate interviuri cu actorii serialului si diverse momente din spatele camerelor.
Pro TV difuzeaza in prezent un alt serial romanesc, Las Fierbinti, disponibil de asemenea pe platformele online Voyo si Pro TV Plus.
Nu ezitati sa va lasati parerea despre serialul Vlad in sectiunea de comentarii de mai jos.